LIVIU MOCAN

ARHETIPURI CREȘTINE / CHRISTIAN ARCHETYPES

Liviu Mocan operează cu ,,Arhetipuri ” creștine. Așa a numit ansamblul sculptural pe care l-a prezentat în expoziția sa personală, ca invitat al Bienalei Albastre, expoziție desfășurată într-un perimetru larg în spațiul public, mai precis, pietonala și parcul din Piața Teatrului. „Scări”, „Stâlpi de aducere aminte”, „Semințe”, „Degetele lui Dumnezeu”, „Steaguri”, „Mielul Domnului”, „Ochii cerului”, „Cercul, pătratul, scara”, „Muntele” ….

Sculpturile sale ating o hermeneutică a valorii umaniste, a omului păstrător de sensuri.

Suntem trăitori ai perioadei temporale, în care bunăstarea exterioară prin intermediul tehnologiei distruge aproape în totalitate viața interioară. Este necesară experiența trezirii pentru punerea în echilibru a acestor două stări interior – exterior, care trebuie să coexiste într-o inseparabilitate. Suntem invitați să ,,devenim”, să ne înscriem pe calea unei creșteri spirituale în contemplare și tăcere, să ne poziționăm pe Scară.

„Cel ce se va nevoi să urce scara
hermeneutică/a aflării, nu va gusta moartea.”
– Evanghelia după Toma.

Ascensiunea, evoluția spirituală, dublul sens, cele două căi, totul se citește în cheie creștină și în consonanță cu vibrațiile universului: calea urcării, a înălțării spirituale sau a învierii, a accederii spre înalt, a ridicării la cer și calea descendentă, a coborârii lui Dumnezeu sau a harului divin către noi cei în rugăciune, în așteptare.

Scara implică mișcare – urcarea înlăuntru, în subiect a informației spirituale.

Simbol arhetipal al înțelegerii sacrului ca temei al ființei. Așezare în niveluri de organizare, „Scara lumii” și scară a stărilor ființei, mișcare, ritm, timpi, măsură, dinamism – rezonanța lor creează muzică, generează energie, înlănțuie suflete, este un echilibru în dezechilibru sau rezistența absolută. Există în construcția ei rigoare și cadență, puntea, armonia, rezonanța dintre microcosmos și macrocosmos, captarea inefabilului, conceptul de transversare și transmisiune pe Scară care este lanțul Ființei comunitare și este comuniunea spirituală.

Cunoașterea ne pune în mișcare pe interior, traversând niveluri de Sens. Prin echilibrul celor trei niveluri – corp, inimă, spirit se creează un nucleu flexibil interior. „Muntele și inima Sa” conține acest gen de nucleu – sâmbure, scară a înălțării. Mișcarea este cea căreia i se datorează urcarea sau coborârea nivelurilor de realitate și percepție.

Primirea informației se poate face prin deschiderea spre LUMINĂ, iar sculptorul ne spune acest adevăr atât de spectaculos și de simplu totodată: „Veniți de luați lumină!”, „Lumina”.

Aici, deschiderea se face în ambele sensuri, în trepte luminate, sugerând deschiderea unui sarcofag vertical, ca o resurecție, sacrificiul dătător de viață, „Mielul Domnu sacrificiul dătător de viață, „Mielul Domnului”.

Este Înălțarea din sculptura „Al doilea Adam”- experiența luminii interioare care luminează întreaga lume și se întrupează în „omul de lumină”!

„Este lumină în interiorul unui om de lumină și luminează lumea întreagă”
– Evanghelia după Toma.

Cerul este decodificat într-o scriere caligrafiată – pământ/materie /stabilitate/ „Pătratul” versus aer /spirit liber/lumină/cer/ „Cercul”, cele două ipostaze alăturate într-o cheie ascendentă: „Scara”.

Sămânța, misterul ființei, chiar informația creatoare, generatoare a copacului, se identifică cu materia, cu însăși substanța în sine; ea odată sădită, sparge învelișul constrictor, sub efectul deschiderii spre lumină, al iluminării, se dezvoltă, crește, se apropie de lumină, se încarcă, până îi preia corola. Autorul îi conferă drept de încolțire în inteligența umană, în interiorul nostru, unde germinația o duce spre nivele și sensuri ale sacrului.

Liviu Mocan ne face părtași la cunoaștere, atenți la mesaj și totodată consumatori ai lui, privitori ai cerului și captatori ai privirilor lui prin mulțimi de ochi de lumină.

– Victoria Țăroi, curator Bienala Albastră