GAVRIL ZMICALĂ

IPOSTAZE / HYPOSTASES

Gavril Zmicală este un „îndrăgostit de pământ”… „ca un copil cu totul adâncit in jocul lui” – după cum spune el, folosindu-se de alchimia lutului ars, transformat sinestezic, metaforic si misterios. Abordează actul artistic cu sinceritate, pasiune si dăruire, ca pe un ritual al purității, ca pe o invenție salutară a libertății creatoare, o inițiere care îngăduie propensiunea pentru vis și emoție.

Chipul este o temă emblematică pentru ceramist, temă care îi stimulează fiorul creativ, resursele de candoare si de armonie, propunându-și să împlinească o altă perspectivă a viziunii artistice cu valențe alegorice si poetice, o pledoarie pentru reverie si cunoaștere profundă .

Personajele care populează spațiul magic, creativ al lui Gavril Zmicală sunt mai mult decât niște simple chipuri, ele sunt duhuri, spirite, entități ale imaginarului- Duhul aerului, Duhul patimilor, Duhul miresmelor, Ferecătorul grădinii, Mireasa apelor, Vestitorul marii călătorii….. Ele sunt născute dintr-o îmblânzită netezire mângâietoare a lutului, o șlefuire și o înmuiere în lumina, o dezmierdare extatică ca o curgere muzicală, o alunecare discretă spre lumi interioare, o căutare a apei curate din adâncuri- fântâna- în sens metaforic. Ochii închiși privesc spre înalt sau caută către interior găsirea unui adevăr misterios , își dresează simțurile să stea treze pentru primirea unor reverberații care vor să vie. Sunt în așteptare neclintită ca într-o transă spirituală, ca pentru a se împărtăși cu primirea darului sfânt sau pentru a fi inițiate. Se simte freamătul și vibrația sub scutul rece al inerției și al nemișcării aparente. Par pline de viață, deși sunt zeități fragile încremenite în porțelanuri, gresii , materii ceramice, care stau intr-un echilibru perfect, celebrând o nostalgie și o întoarcere la lucrurile esențiale. Armonia unei lumi imaginare metamorfozată în creație și zămislită în forme orânduite după propria vibrație, în albul orbitor, vine să înnobileze percepția și să îmblânzească privirea, îmbogățesc semnificația întru frumos, armonie și echilibru. Putem însoți ca privitori călătoria spre sine, viziunea premeditat lirică a autorului. Sub paravanul pleoapelor respiră un timp curat al miezului lucrurilor și limpezimea oceanului cunoașterii, o stare lăuntrică, o energie a vederii întoarsă pe dinăuntru.

Sensuri ascunse se profilează dincolo de obiectele și de accesoriile care îmbogățesc și împodobesc pleiada busturilor, parcă princiare, ca niște semne dense pline de simboluri care dau imbold percepției si identificării eposului personal . Personajele sale situate într-o solemnitate hieratică, cu o gestualitate caracteristică icoanei, conferă o viziune a autorului despre căutarea sensurilor ascunse si despre setea de spiritual. Artistul își pune
întrebări esențiale despre modul de comunicare dintre lumea interioară și cea exterioară. Aceasta este cheia descifrării operelor sale relativ recente, dincolo de care există și experimentul arderilor și al glazurărilor, tehnicile bine stăpânite, fără de care nimic nu ar fi posibil și care completează calitatea exprimărilor plastice.

– Victoria Țăroi, curator Bienala Albastră