ELISABETH OCHSENFELD

DUPĂ OBCINI / THE OTHER PEAK

Elogiu repetiției

Expoziția artistei Elisabeth Ochsenfeld, poetic intitulată „După Obcini” (în limba germană – «Die Andere Höhe», «Cealaltă Culme») e un continuum, incluzând o serie de lucrări realizate în ultimii patru ani și prezentate, în formule diferite, adaptate spațiului și perioadei de creație, atât în România, cât și în Germania, cele două patrii ale artistei. Sublimarea emoției este vocația artistică a Elisabethei Ochsenfeld, o vocație pe care și-o împlinește, de câteva decenii, desenând și pictând, repetitiv, simboluri de care se simte legată, dese(m)nate de linii cu contururi precise, continue sau punctate, multiplicate parcă de o oglindă magică – una care reflectă, mărește și distorsionează în același timp, subliniind doar esențele de care artista este interesată.

În seria prezentată în cadrul Bienalei Albastre, Elisabeth Ochsenfeld creează labirinturi de linii curbe, sugerând profilul leneș al dealurilor și urmând un ritm discret, ca o respirație regulată, pe  care îl imprimă compozițiilor sale.

Precizia și suplețea elegantă a contururilor și declinările culorilor au devenit elemente identitare ale lucrărilor pe care Elisabeth Ochsenfeld le grupează în cicluri cu teme și surse de inspirație ancorate într-un ethos de care se simte simbolic și profund legată, cu atenția unui talentat și fin observator al detaliilor : pădurile de mesteceni, dealurile copilăriei, coronițele bănățene sau suveica de lemn sunt simboluri pe care artista le redescoperă și le repetă ca într-o incantație, în șiruri de lucrări diferite și asemănătoare deopotrivă.

Combinația dintre ductul puternic al contururilor precise și curbele senzual multiplicate, umplând spațiul cu mișcarea lor continuă și hipnotică, repetitivă, caracterizează întreaga serie. Ochsenfeld își construiește mesajul artistic ca un arhitect obsedat de detalii, fără să piardă întregul din vedere, ca un compozitor care revine la tema propusă prin medierea numeroaselor variații menite să pună în valoare și să imprime mesajul în memoria noastră afectivă.

Repetiția, care nu înseamnă monotonie, ci respirația lumii, de la ritmurile undelor magnetice la cele ale geometriilor naturii, de la gesturile zilnice, la incantațiile care conduc la transă, joacă în opera lui Ochsenfeld un rol esențial : cel al unei cutii de rezonanță pentru propriile emoții și amintiri.

E extrem de interesant cum reușește artista să transmită și să amplifice emoții pe care le simțim sinergic, deși diferit, cum efectul șirului de linii curbe ale dealurilor e unul fizic, aproape hipnotic, cum o formă de artă bidimensională, pe suport tradițional (hârtie, pânză), se transformă sub ochii noștri în artă participativă, căci, privind, suntem imersați în muzica liniilor și culorilor, în ritmul lor aproape corporal, amplificat de repetiție până la transcendență.

Astfel devine repetiția o determinare a emoțiilor, refrenul unui cântec fără de sfârșit, murmur de vânt peste dealurile iubite ale Gărânei, litanie cu rol cathartic, care vindecă și înalță, tipar încurajând jocul cu detaliile și declinările multiple ca mesaj artistic.

– Cristina Simion, curator Bienala Albastră