hronicon
Tema
“Cronica este o poveste subiectivă, e istoria văzută – și adesea trăită – la persoana întâi. Relația actorului-cronicar cu lumea e mediată de cuvinte cu puterea de a transforma experiența personală în povestea care transcende epoci și spații, devenind uneori realitate, alteori mit. Analogia cu artistul care descrie propriul său univers este evidentă – iar relația artistului cu cărțile (“cronici”), cu cuvintele, cu literele purtătoare de mesaje multiple, este o tema simbolică. De aceea, prima ediție a Bienalei Albastre din Brașov, HRONICON, invită artiștii la o dezbatere a relației artelor plastice cu lumea cuvântului.
Vreme de 30 zile, Brașovul a celebrat arta contemporană printr-un eveniment de anvergură, la care au participat peste 200 de artiști expozanți, cu peste 700 de opere de artă vizuală, în 21 spații de expunere din centrul Brașovului.”