CRISTINA GLORIA OPRIȘĂ

PAGINI ÎNSCRISE / INSCRIBED PAGES

Privitorul este provocat din start să asocieze conținutul vizual cu conceptul dualității între teluric și efemer pe de-o parte, și permanent și serafic, pe de alta. În acest context, sunt prezentate de autoare două variante de exprimări la antipozi, care fac parte din arealul său de interes tematic de ultimă oră: scriitura Țâpurituri cromatice – Cartea nunții și înscrisurile din Cartea îngerilor – perenitate și eternitate. Pătrundem într-o zonă a frumosului neexhibat, deschisă spre patosul condiției umane.

De 40 de ani trăitoare în nordul țării, este invadată emoțional de simbolurile și de puritatea stilistică ancestrală, plină de vigoare a tărâmurilor, a locuitorilor și fascinantei și freneticei ornamentici etnografice din Maramureș/Oaș, este impregnată de dorința acută de viață a localnicilor, de dragostea și bucuria de a exista exprimată prin muzică, dans, culoare, prin țâpuritură/ strigătură de mulțumire, de eliberare către cer, de acel ,,totul trăit la intensitate maximă”, fie bucurie ori necaz. ,,Țâpuriturile cromatice” sunt o sumă de miniaturi, concentrări care irump, aglomerări și suprapopulări ritmate care impresionează vizual prin verva intensității culorii.

Sunt structuri interdependente ce se autocuprind, înzestrate cu rațiuni aparte, cu tensiuni alternative și contururi, care interacționează scânteietor în armonii cromatice dincolo de un decorativism cu valențe simbolice. Sunt configurații inedite inserate, contraste echilibrate doar pentru a crea forțe ferm direcționate într-o cheie estetică, din care accentul țâșnește gestionat prin inteligență compozițională și talent cultivat.

Situată la celălalt nivel, antagonic, ,,scriitura” și mișcarea siluetelor gracile ale îngerilor și modeleul culorii risipesc, răspândesc mireasmă de ceară și de lumânare topită. Îngerii, icoana, fereastra transcendenței către dumnezeire, înglobează trecerea clipei într-un dincolo echivalent cu veșnicia, cu metafizica. Aripa lor îmbrățișează și protejează, empatizează și înalță ocrotind. Rugăciunea, prelungită ca latură a bazei triunghiului cu vârful către înalt, crescut cu o tensiune dirijată, este un axis mundi, din vârful degetelor până la Dumnezeu. Întâlnim de această parte exstatică, simboluri care radiază calm, care sunt sub patina timpului în stare de veghe și de încremenire, oferind privitorului o dimensiune contemplativă. Culori suave, sidefii, subordonate unor afinități armonice, texturi de suprafață coerente, compatibile, se topesc într-un amalgam estetic. Linia este chemată să confere expresie. O muzică mută însoțește suprafețele libere, ample, difuze punând în valoare relația dintre plin și gol .

Două cărți, doua înscrisuri în Hronicon, două moduri de exprimare, de conversație cu publicul bienalei.

– Victoria Țăroi, curator Bienala Albastră