ARINA AILINCĂI

IPOSTAZE / HYPOSTASES

„Selecţia de lucrări face parte dintr-un demers consecvent exersat, de mai mult timp care tematizează, prin metafore sculptural-antropomorfe, problema fundamentală -etern polemizată- a relației dintre cele două dimensiuni din care este alcătuită și între care se dezbate misterul existențial al ființei umane, lumea sensibilă, materială, perceptibilă a trupului, supusă devenirii, eroziunii timpului şi lumea interioară în care sunt depuse “lucrările” spiritului şi ale conștiinței.”
– spune Arina Ailincăi.

Metamorfozată prin creație „Terra mirabilis”, pământul, lutul, materia purtătoare a energiilor primordiale, capătă formă prin modelare și prin preluarea mulajului corpului uman, apoi, prin ardere ca într-un creuzet alchimic, se metamorfozează, conservă și transportă straturi de vechi civilizații, deslușindu-se în final prin cuvânt.

Ceramista populează spațiul istoric, medieval al Turnului Alb, cu trupuri depozitare ale spiritualității universale, cu „recipiente” cu conținut arhaic, reprezentări ale înglobării timpului ireversibil, ale curgerii noastre terestre. Aceste „în-semne” devin o recuperare a trecerii noastre grăbite prin lume, înglobează universuri care ne-au marcat axa memoriei, sunt deținătoare de caligrafii, scrisuri și înscrisuri arhivate pentru eternitate, care răzbat prin transparența trupurilor, penetrează spre exterior și rămân veșnic tatuate, gravate măiestrit, pe pergamentul umanității. În spatele fiecărui înscris se afla o aluzie, un simbol, o semnificație. Urma lăsată de trup, dovada a perisabilității si precarității omului, devine o carte deosebit de complexă, cu un cuprins ce ne invadează si care activează pornirea de a desluși cu ochii inimii. Dubla lectură text-imagine coagulează viziunea si transferă discursul vizual către o lume a fantasticului, a imaginarului dezlănțuit.

Mulajele, poziționate în diverse ipostaze, sunt ca niște platoșe uneori dezgolite de trup, care marchează ieșirea din crisalidă, generată de nevoia de cunoaștere, lungul drum al ființei către sine, o strămutare dincolo de imaginație, o izbândă a creației, o permutație a acumulărilor, o cristalizare a iluminării spirituale.

Obiectele pline de forță se definesc armonic si coerent, uzând de calitățile expresive ale materialului în tratarea plastică a formei. Gestul voit controlat al caligrafiei fruste, termenii antagonici folosiți in discursul dintre materia cu asperități geologice și forma perfecționată prin șlefuire, culoarea in tonuri reținute subliniază senzația de energie latentă, dezvoltând percepția cu simțurile care devin parte a instrumentarului citirii, precum și starea de reflecție privitorului.

Arina Ailincăi, o inițiată în limbajul artei cu o operă ajunsă la plenitudine lasă urme pe simezele sufletului nostru ,al privitorilor.

– Victoria Țăroi, curator Bienala Albastră